Monitorul Oficial Local

Asistență socială

CE SUNT BENEFICIILE DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ?

Beneficiile de asistenţă socială, componentă a sistemului naţional de protecţie socială, sunt măsuri de redistribuţie financiară destinate persoanelor sau familiilor care întrunesc condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege, iar serviciile sociale reprezintă ansamblul complex de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale ale persoanelor, familiilor, grupurilor sau comunităţilor, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate ori dependenţă, pentru creşterea calităţii vieţii şi promovarea coeziunii sociale.

Principalele tipuri de beneficii de asistenţă socială acordate anumitor categorii de beneficiari sunt următoarele:

1. Sprijin acordat familiilor cu venituri reduse
• Venitul minim de incluziune; (vezi acte necesare si formulare)
• Ajutorul încălzire;

2. Politici familiale
• Alocaţia de stat pentru copii;
• Alocaţia de plasament;
• Indemnizaţia pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie;

3. Sprijin acordat persoanelor cu handicap
• Drepturi acordate persoanelor cu handicap în conformitate cu Legea nr. 448/2006;
• Bugetele personale complementare acordate lunar persoanelor cu handicap;
• Indemnizaţia lunară de hrană HIV/SIDA;
• Indemnizaţia lunară acordată persoanelor cu handicap grav şi accentuat;
• Alocaţia lunară de hrană pentru copiii cu handicap de tip HIV/SIDA;

Principalele criterii pe baza cărora se acordă beneficiile de asistenţă socială sunt:
• evaluarea contextului familial;
• veniturile solicitantului sau ale familiei acestuia;
• condiţiile de locuire;
• starea de sănătate şi gradul de dependenţă.

Statul acordă beneficiile de asistenţă socială prin autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială derulează prin Agenţiile Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială următoarele beneficii:
• Alocaţie de stat, conform Legea nr. 61/1993
• Alocaţie plasament, conform Legii nr. 272/2004
• Alocaţie susţinerea familiei, conform Legii nr. 277/2010
• Indemnizaţie creştere copil OUG nr. 111/2010
• Stimulent de inserţie OUG nr. 111/2010
• Indemnizaţii şi ajutoare OUG nr. 111/2010, art. 31,32
• Ajutoare sociale (VMG), conform Legii nr. 416/2001 cu modificările şi completările ulterioare
• Ajutoare de urgenţă, conform Legii nr. 416/2001
• Ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu lemne, energie termică şi gaze naturale, conform OUG nr. 70/2011 cu modificările şi completările ulterioare

Acordare ajutor de încălzire noiembrie 2025-martie 2026-lista bunurilor care duc la excludere

LISTĂ ACTE NECESARE

Ajutorul  pentru încălzirea locuinţei  și suplimentul pentru energie termică, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi sau lichizi, conform Legii nr.226/2021 sezonul noiembrie 2025-martie 2026

  1. Cerere – declaraţie pe proprie răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistenţă socială -formular tip-de la sediul primăriei-asistență socială;
  2. Actele de identitate ale membrilor de familie cu domiciliul sau reşedinţa la adresa pentru care se solicită ajutorul de încălzire (carte de identitate/buletin de identitate/carte de identitate provizorie, certificat de naştere pentru copiii minori sub 14 ani, document de identitate, pașaport sau permis de şedere temporară sau permanentă, carte de rezidență sau carte de rezidență permanentă pentru cetăţenii străini sau apatrizi);
  3. Acte din care rezultă calitatea titularului cererii faţă de imobilul pentru care solicită ajutorul:

– proprietar (contractul de vânzare – cumpărare, extras de carte funciară)

– chiriaş (contract de închiriere)

– împuternicit (contract de comodat sau împuternicire de la proprietar/titularul contractului

de închiriere);

  1. Acte privind veniturile nete lunare realizate de familie în luna anterioară depunerii cererii:

– adeverinţă privind venitul net (inclusiv valoarea bonurilor de masă, prime, ore suplimentare etc);

– cupoane pensii;

– cupoane indemnizaţii pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 sau 3 ani;

– cupoane indemnizaţii cu caracter permanent;

– cupoane alocaţii pentru minorii daţi în plasament familial sau încredinţaţi spre creştere şi educare;

– acte doveditoare privind veniturile din închirieri, dobânzi, dividende sau părţi sociale;

– declaraţie privind alte venituri realizate;

– persoanele care nu realizează venituri vor depune o declaraţie în acest sens;

  1. Certificatul de înmatriculare a autoturismului (unde este cazul);
  2. O factură de furnizare a energiei termice/energiei electrice sau gaze naturale  în funcție de formele de energie pentru care se solicită ajutor pentru încălzire sau supliment pentru energie (factura completă care să conțină în mod obligatoriu Cod Client și Cod Loc Consum).
Arată mai multe